Caravana Galei Premiilor in Educatie a fost si la Constanta

10 Iun 2011

 

Pe 9 iunie, Fundatia Dinu Patriciu a organizat conferinta "Solutii pentru imbunatatirea sistemului de invatamant romanesc" la Constanta, in parteneriat cu Colegiul National Mircea cel Batran. Evenimentul a reunit reprezentanti ai sistemului educational local intr-un schimb de informatii si opinii si a marcat lansarea celei de-a treia editii a competitiei Gala Premiilor in Educatie.

Vorbitorii evenimentului au fost Vasile Nicoara (Director, Colegiul National Mircea cel Batran), Aliss Andreescu (Inspector Scolar General, Inspectoratul Scolar Judetean Constanta), Florin Oncioiu (Manager Resurse Umane, Institutul pentru Dezvoltarea Resurselor Umane), Andrei Tudoran (Presedinte Consiliul Elevilor, Colegiul National Mircea cel Batran) si Corina Iordanescu (Sponsorship, Education and Civil Society Projects Coordinator World Vision International - ADP Constanta). La intalnire au fost prezenti profesori din mediul universitar si preuniversitar, dar si elevi si parinti.

Unul dintre punctele centrale ale conferintei a fost adus in discutie de catre Andrei Tudoran (Presedinte Consiliul Elevilor, Colegiul National Mircea cel Batran) care s-a declarat dezamagit de faptul ca elevii care fac performanta nu sunt sustinuti de stat. "Colegii mei care participa la competitii ale NASA merg din poarta-n poarta pentru sponsorizari, sa se umileasca pentru a-si dovedi valoarea. Cand sunt premiati nu-i retine nimeni dupa nume, ci dupa tara", a punctat elevul. Aceeasi opinie a impartasit-o si Csilla Balint (elev la liceul C.D. Loga, Timisoara) in cadrul conferintei organizata la Timisoara (24 mai 2011).

Profesorul Wladimir Boskoff, decanul Facultatii de Matematica din cadrul Universitatii Ovidius, declarata in 2009 "Facultatea anului" la Gala Premiilor in Educatie a spus "O solutie ca studentii sa nu plece peste hotare cand termina studiile este sa investim in ei…". S-a vorbit de asemenea despre domeniile in care tinerii nu pot face performanta in Romania din lipsa fondurilor insuficiente, dar si despre sectoarele care pot absorbi studentii de valoare.

Emilia Murineanu, directorul adjunct al Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca din Constanta, a facut un apel catre reprezentantii institutiilor de invatamant superior sa nu mai scoata absolventi someri pe banda rulanta si sa se reorienteze catre domeniile unde este deficit de specialisti, iar Cosmin Barzan, presedintele Centrului pentru Resurse Civice, a subliniat importanta unor studii de piata care sa ofere informatii despre cerintele viitoare.

Rezultatele Constantei la Gala Premiilor in Educatie

Conferinta a facut parte din Caravana de lansare a celei de-a treia editii a Galei Premiilor in Educatie, caravana ce s-a oprit mai intai in Timisoara (pe 24 mai), Cluj (26 mai), Iasi (2 iunie), Constanta (9 iunie), facand ultima oprire la Bucuresti (15 iunie).

La editia de anul trecut a Galei Premiilor in Educatie, Constanta a avut trei concurenti premiati. Colegiul National Mircea cel Batran a fost nominalizat la sectiunea "Scoala anului", unde a obtinut locul al doilea si 10.000 de euro.

La sectiunea "Cel mai bun proiect educational", Liceul Teoretic Traian a obtinut o mentiune speciala si un premiu in bani de 2.000 de euro pentru Festivalul de Film Antiviolenta pentru Liceeni. Crina Liliana Mares a obtinut, la editia de anul trecut, locul al doilea si 5.000 de euro la sectiunea "Bibliotecarul anului".

In 2009, Facultatea de Matematica si Informatica a Universitatii Ovidius a obtinut premiul al doilea la sectiunea "Facultatea anului", premiul I nefiind acordat. Si World Vision a obtinut premiul al treilea la sectiunea "ONG-ul anului" pentru proiectul "Hranind copiii din satul Viisoara pentru un viitor mai bun".

Gasiti imagini din timpul conferintei aici.


Exprima-ti opinia

Nume:
Prenume:
Email:
Mesaj: