Eusebiu Munteanu, Institutor, Gradinita cu Program Prelungit nr. 21 Iasi
"Intr-o societate a cunoasterii, profesorii par a deveni o noua clasa proletara: ei sunt cei mai multi, ei detin controlul asupra viitorului unei natiuni, dar tot ei sunt cei mai desconsiderati si mai prost platiti. Cu toate acestea, pentru un profesor veritabil exista trei cai de mantuire profesionala, trei ipostaze fundamentale de actiune: cea de cercetator, cea de artist si cea de model uman. Fiecare ipostaza corespunde unui anumit tip de dezvoltare a comunitatii: fie prin inovare, fie prin creatie, fie prin autoimplinire. Din aceasta perspectiva, initiativa Fundatiei Dinu Patriciu pare a fi un demers legitim al societatii civile de a structura o elita a corpului profesoral care sa preintampine aparitia unei dictaturi a maselor sau a statului."
Biografie
A absolvit Scoala Normala Vasile Lupu, a urmat studii universitare in cadrul Facultatilor de Filozofie si de Psihologie si Stiinte ale Educatiei (Universitatea Al. I. Cuza din Iasi), a finalizat doua programe de master (Politici Publice si Politici si Management in Educatie), iar in prezent este doctorand al Universitatii Al. I. Cuza din Iasi, in domeniul Stiintele Educatiei. Lucreaza de 16 ani in sistemul educational, dobandind de-a lungul timpului competenta si experienta profesionala in domeniul educatiei timpurii. Este casatorit si are un copil.
In prezent lucreaza ca institutor la Gradinita cu Program Prelungit nr. 21 din Iasi. Este coordonator al Centrului de Resurse pentru Educatie si Dezvoltare din Iasi, presedinte al Asociatiei Educatorilor Ieseni, moderator al emisiunii Scoala Parintilor difuzata saptamanal in direct de TVR Iasi, manager de proiect, mentor, formator si expert in evaluare institutionala.
