Ema Pendiuc, Realizator emisiunea Impact, TVR3

"Sunt de formatie sociolog si iubesc oamenii. As vrea sa nu mai vad niciun om care sufera si as vrea sa traiesc intr-o societate in care grija pentru cel de langa este prioritara. Poate este doar o fantezie, dar stiu sigur ca o astfel de lume ar exista daca am fi cu totii educati sa credem in ea, sa urmam reguli pentru a o construi si sa invatam sa ne bucuram de fiecare clipa pe care o traim si care alcatuieste ceea ce denumim generic . Am ales sa fac parte din Juriul Galei Premiilor in Educatie pentru ca am ocazia sa scot la iveala si sa arat lumii intregi ca oameni care indeplinesc conditiile de mai sus chiar exista, iar cu putina incredere si optimism pot fi din ce in ce mai multi".

Biografie

Am absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universitatii Bucuresti, unde am urmat si un Master in Managementul Resurselor Umane. Lucrez in televiziune de 5 ani, timp in care am fost pe rand, realizator si moderator al emisiunilor "Alo, Bucuresti!" si "Linia de Start" in cadrul televiziunii Alpha TV Bucuresti, reporter special al "Jurnalului Public", realizator si moderator al talk-show-ului social "9409-Romantica", producator delegat pentru emisiunea "Iarta-ma!" toate difuzate la postul Romantica. Din anul 2009 pana in prezent am realizat si moderat talk-show-ul social "Impact" de pe TVR3, iar in vara aceluiasi an am moderat, in cadrul principalului Jurnal de Stiri de la TVR1, emisiunea "Tema zilei".

In luna mai, anul acesta, am participat la Festivalul de Film de la Cannes, la sectiunea Short Corner, in calitate de producator al filmului de scurt metraj "Magda", regizat de sora mea, Ariana Pendiuc, tanara absolventa a Universitatii Media. Pasiunea mea pentru domeniul artistic a fost intregita de numeroase colaborari pentru prezentarea unor spectacole de muzica populara sau usoara, gale si festivitati, dar mai ales, productia si prezentarea unor emisiuni pentru copii sau de divertisment, pentru diferite posturi TV. Din dorinta de a contrubui la educarea unei noi generatii de jurnalisti si cineasti, in luna iunie, am deschis Scoala de Film si Televiziune pentru Copii "Micile vedete".

De zece ani sunt un sustinator activ al organizatiilor non guvernamentale. Am pornit de la infiintarea unei asociatii de tineret, pe cand aveam 19 ani, iar printre ultimele proiecte in care m-am implicat au fost Balul Sibian - eveniment caritabil pentru Asociatia SOS Satele Copiilor Romania, pe care l-am prezentat alaturi de Florin Chilian, cu participarea lui Gica Popescu si Gheorghe Hagi; Gala Studentul Anului - un eveniment al a Asociatiei Voluntari pentru Idei si Proiecte, transmis in exclusivitate si in coproductie cu TVR3, pe care l-am sustinut si prezentat, precum si participarea in calitate de moderator a doua work-shop-uri la Forumul Educatiei – un proiect al Fudatiei Dinu Patriciu, LSRS si Fundatia Educativa.