Alina Popescu, studenta, Universitatea Harvard

"Sunt onorata sa fac parte din juriul Galei pentru ca ea reprezinta un dialog si o reuniune a valorilor si sperantelor tarii noastre, o competitie care sarbatoreste maiestria si profesionalismul invatatorilor si profesorilor si curajul atator elevi minunati de a impleti creativitatea, pasiunea, dorinta de face o schimbare cu perseverenta, responsabilitatea si pragmatismul. Cu totii- candidati si membri ai juriului- vom fi castigatori pentru ca vom intelege cat de sus am ajuns, cat de aproape suntem de obiectivele propuse si cat mai avem de facut pentru implementarea altor proiecte care sa aiba aceeasi culoare si impact social pe care le au activitatile Fundatiei Dinu Patriciu".

Biografie

Alina studiaza diplomatie, economie, filozofie si guvernamant la Universitatea Harvard. Lucreaza in cadrul organizatiilor Youth Leaders International, Institute of Cultural Diplomacy, US National Endowment for Democracy, World Affairs Council, Institutul de Politica de la Harvard, Center for Public Leadership, Center for Human Rights Policy, American Academy of Diplomacy si United Nations Association. Printre conferintele la care a participat se numara Leadership Summer School organizata de Fundatia LEADERS, International Economics Congress din Berlin, Forumul UNESCO din Paris, Summitul G20 din Pittsburgh, World Debating Championship din Washington si United Nations Leadership Summit din New York. A primit US National Government Award, US Presidential Award for Excellence in Education, Outstanding Achievement in Poetry Award si Nobel Academic Scholarship.