Olimpius Istrate, Intel Education Manager, S-E Europe
"Intr-o lume ideala, fiecare persoana si institutie din cadrul societatii isi asuma responsabilitatea pentru educatie. Dincolo de efectul imediat si direct, orice mana intinsa pentru a sustine educatia – de la simple gesturi pe care le facem pe strada si pana la initierea de programe educationale – are un beneficiu mult mai semnificativ, contribuind la constientizarea rolului nostru al tuturor, decantand valori si atitudini autentice, sprijinind eforturile de formare a profesionistilor de maine si, in consecinta, contribuind la dezvoltarea socio-economica durabila.
Sustinerea educatiei este o reflectare fireasca a investitiei pe care societatea a facut-o in dezvoltarea noastra, iar fiecare generatie ar trebui sa ne duca mai aproape de lumea ideala pe care ne-o imaginam si pe care o construim impreuna. Initiativa Fundatiei Dinu Patriciu deschide inca o poarta in aceasta directie."
Biografie
Olimpius Istrate are peste 15 ani de pregatire de specialitate in stiintele educatiei, incepand cu Liceul Pedagogic, apoi studii universitare la Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei, un master in Management si Evaluare Educationala, continuand cu parcursul de pregatire la nivelul doctorat – in prezent fiind doctorand la Universitatea din Bucuresti in domeniul stiintelor educatiei. Experienta profesionala acumulata atat in invatamantul preuniversitar si in invatamantul superior, cat si in cercetare, la Institutul de Stiinte ale Educatiei, complementarizeaza si confera semnificatie acumularilor teoretice.
In prezent isi desfasoara activitatea in Departamentul pentru Pregatirea Personalului Didactic din Universitatea Bucuresti, iar in paralel coordoneaza programele educationale ale companiei Intel in sud-estul Europei.
