Petre Craciun, Lect. Univ. Drd. Universitatea Andrei Saguna (Constanta)

"Gala Premiilor in Educatie este unul dintre numeroasele proiecte cu care  Fundatia "Dinu Patriciu" ne dovedeste permanent atasamentul sau fata de valorile individului, fata de puterea nelimitata a educatiei. Traim intr-o lume in care cu totii criticam defectele sistemului educativ din Romania, dar nimeni nu face aproape nimic concret pentru ca educatia sa fie asezata acolo unde ii este locul, pentru ca ea da devina cu adevarat o investitie pentru viitorul nostru.

Proiecte precum Gala Premiilor in Educatie, Educatia Merita, Orizonturi Deschise sau Inventeaza-ti Viitorul! arata ca in Romania exista interes pentru astfel de initiative si ca ele, atunci cand sunt lansate "pe piata" cu sinceritatea si profesionalismul unei echipe frumoase, cum este cea a fundatiei, au toate sansele sa isi atinga scopul.

Sunt deosebit de onorat sa fac parte din juriul Galei Premiilor in Educatie editia 2009, fiind convins ca vom avea prilejul si bucuria de a identifica, promova si premia cele mai bune modelele de buna practica din sistemul educational romanesc.

In incheiere, nu pot trece peste faptul ca omul de afaceri Dinu Patriciu a fost unul dintre cei care au sustinut institutia al carei director de comunicare am fost, Agentia Nationala Antidrog, contribuind in anul 2005 la pregatirea intr-o comunitate terapeutica pentru dependentii de droguri din Olanda a unei echipe de tineri specialisti romani."

Biografie

Sunt absolvent al Universitatii Bucuresti, Facultatea de Istorie Filosofie, promotia 1986. Mi-am inceput cariera in invatamantul preuniversitar, unde am activat vreme de 6 ani.

Din anul 2007 sunt Lect. Univ. drd la Universitatea "Andrei Saguna", Facultatea de Stiintele Comunicarii si Stiinte Politice, din Constanta unde predau cursurile "Dezbaterea in audiovizual" si "Publicistica audiovizuala". Sunt doctorand in filosofie la Academia Romana.

Sunt membru al Asociatiei de Relatii Publice din Romania din anul 2002.

Vreme de 17 ani am ocupat diferite pozitii in structure de presa si comunicare, detinand functii de redactor sef, sef Grup Presa si Director comunicare in cadrul Ministerului Administratiei si Internelor si Agentiei Nationale Antidrog (A.N.A). Am creat structura de comunicare A.N.A., dezvoltand-o la nivel national. Bunele practice utilizate de noi au devenit modele apreciate la nivel European.     

Am realizat si prezentat circa 300 de emisiuni de televiziune pentru TVR 1 si TVR International. Am semnat 15 filme documentare cu caracter educational si de pregatire a personalului in domeniul PR. Sunt initiatorul a numeroase campanii de informare. Am initiat strategii si planuri de comunicare, norme si ordine de ministru, planuri pentru situatii de criza, cursuri pentru jurnalisti si pentru personalul propriu etc. Am initiat si conceput peste 50 de site-uri, inclusiv site-ul oficial ANA, reteaua nationala de site-uri pentru centrele antidrog judetene, portaluri web etc.

Am fost Coordonator de componenta in cadrul Proiectului de Infratire Institutionala PHARE RO 06 IB JH 04, privind realizarea Strategiei de Comunicare Interinstitutionala pentru institutiile implicate in lupta impotriva drogurilor si am asigurat partea de comunicare si vizibilitate pentru toate proiectele ANA in perioada 2003-2009.

Detin premiul I al Asociatiei scriitorilor Iasi pentru povestea "Floarea intelepciunii si iarba puterii".

Am publicat mai multe volume, dintre care amintesc:

  • "Alege viata", interviuri, Editura Codecs, 2004, interviuri cu consumatori de droguri,
  • "Agenda de comunicare in domeniul drogodependentei", Editura Zorio, 2005,
  • "Cuvant dinlauntru", Editura Premier, 2001, eseuri,
  • "In spatele oglinzii", Editura Fed, 2003, versuri,
  • "Cureaua cu tinte", Editura Neroandria, 1995, roman,
  • "Alarma la Peles", Editura Grafica Prahoveana, 1996, roman,
  • "Povestile de la bojdeuca", Editura Junimea, 1997, volum colectiv de povesti,
  • "Floarea intelepciunii si iarba puterii", Editura Timpolis, 2002, povesti.