Viorel Munteanu, Universitatea de Arte, Iasi
Profesorul anului
Premiul III
"Dimensiunea, prestigiul unei institutii sau a unei persoane nu sunt date de bogatiile pe care le detine, ci de ceea ce face cu ele, de scopul in care le revarsa, de consecintele in plan uman ale acestor acte, de sobrietatea si discretia ce le insotesc, de evitarea ostentatiei si a gesticualatiei lovite de gratuitate.
Fundatia Dinu Patriciu, prin programul Premiilor in Educatie, si-a indreptat privirea spre om, spre omul a carui statura morala trebuie sa fie dominata de intelepciune, sens, de capacitatea de a se dedica unui scop destinat binelui tuturor.
Este un program in care cei chemati nu intra pentru a multumi cu reverente adanci, ci pentru a primi multumiri, admiratie si recunoastere."
Biografie
Cu o vechime de 40 de ani in sistemul de invatamant, domnul Viorel Munteanu se poate lauda cu implicarea in multe proiecte derulate impreuna cu studentii sai, si nu numai, la nivel national, dar si international.
In anul 2007 a initiat si coordonat proiectul InterART, in Romania, primul program cultural national interuniversitar de acest fel care si-a propus sa puna in relatie profesionala tineri creatori, in dorinta dialogului cultural si a cunoasterii reciproce intre studenti, cadre didactice si colegii din alte institutii similare, in perspectiva unei viitoare cariere de succes pentru tineri. Succesul programului la nivel national a dus, in anul 2008, la promovarea lui si in afara granitelor, ajungandu-se astfel la proiectul InterArt in Europa. A initiat si condus si acest proiect care a promovat patru productii artistice ale profesorilor si studentilor de la Universitatea de Arte "George Enescu", din Iasi, in mai multe orase din Uniunea Europeana.
Dupa 19 ani de pauza, a reusit sa readuca in atentia publicului larg "Festivalul muzicii romanesti", punand in relatie profesionala tineri interpreti si creatori din universitatile participante la Proiectul InterART in Romania.
Numeroase creatii muzicale proprii au fost interpretate si/sau prezentate odata cu participarea studentilor la manifestari artistice, multe dintre ele premiate si recunoscute astfel pe plan national si international. Peste 10 titluri (lucrari, articole si carti de specialitate) i-au fost publicate doar in anul 2009.
